Anul 2021 se află pe locul 6 în clasamentul celor mai călduroşi ani din istoria măsurătorilor meteorologice, conform unui nou raport al Administraţiei Naţionale americane pentru Oceane şi Atmosferă (National Oceanic and Atmospheric Administration - NOAA), transmite vineri DPA.
Conform datelor NOAA, temperatura medie pentru anul 2021 a fost cu 1,51 grade Celsius mai ridicată decât media secolului XX.
O analiză separată, realizată de NASA, a concluzionat de asemenea că 2021 este al 6-lea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, la egalitate cu anul 2018.
Ambele agenţii sunt de părere că această tendinţă de încălzire globală este în principal rezultatul emisiilor de gaze cu efect de seră.
Anul trecut a fost cel de-al 45-lea an consecutiv în care temperatura globală au urcat deasupra mediei, ceea ce înseamnă că planeta nu a mai trecut printr-un an mai rece decât media din 1976. Mai mult decât atât, toţi anii din intervalul 2013 - 2021 se numără printre cei mai fierbinţi 10 ani din istoria măsurătorilor meteorologice, istorie care a început în 1880.
O analiză independentă realizată de organizaţia de cercetare Berkeley Earth ajunge la aceeaşi concluzie privind clasarea anului 2021 pe poziţia 6 în clasamentul celor mai călduroşi ani din istoria măsurătorilor.
Sistemul european Copernicus pentru monitorizarea încălzirii globale a anunţat recent că ultimii şapte ani au fost cei mai călduroşi din istoria măsurătorilor meteorologice. Anul 2021, la fel ca şi anii 2015 şi 2018, s-a numărat printre anii cei mai puţin călduroşi din aceşti ultimi şapte ani, conform datelor prezentate luni de serviciul Copernicus.
Europa a înregistrat însă cea mai călduroasă vară din istoria măsurătorilor meteorologice - depăşind valorile înregistrate în verile anilor 2010 şi 2018 - şi atingând un record de temperatură de 48,8 grade Celsius, măsurat în Sicilia (cu 0,8 grade mai ridicat decât recordul precedent).
În plus, 2021 a fost marcat de evenimente meteorologice extreme - cum ar fi inundaţiile care au lovit puternic Belgia, Ţările de Jos şi Germania.
Pe coasta de vest a SUA şi în Canada, incendiile de vegetaţie au devastat arii extinse şi au afectat puternic calitatea aerului.
"Anul 2021 a fost încă un an cu temperaturi extreme, cu cea mai fierbinte vară înregistrată în Europa, valuri de căldură în zona mediteraneană, ca să nu mai amintim de temperaturile ridicate fără precedent înregistrate în America de Nord", a comentat directorul Copernicus, Carlo Buontempo.
Sursa: Agerpres