10 judeţe din centrul şi nord-vestul ţării, sub Cod galben de ploi, până miercuri dimineaţa

10 judeţe din centrul şi nord-vestul ţării, sub Cod galben de ploi, până miercuri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o atenţionare meteo Cod galben de cantităţi de apă însemnate pentru 10 judeţe din centrul şi nord-vestul ţării, ce va fi în vigoare până miercuri dimineaţa.

Potrivit ANM, în intervalul 31 august, ora 12:00 - 1 septembrie, ora 10:00, în Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei şi local în Crişana vor fi averse şi descărcări electrice. Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 - 35 de l/mp şi, izolat, în special la munte 40 - 45 l/mp.

Judeţele ce se vor afla sub Cod galben în următoarele ore sunt: Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj (sud-vest), Alba (jumătatea de vest), Mureş (nord şi est), Hunedoara (jumătatea de nord) şi Arad (est şi centru).

"Pe parcursul zilei de miercuri (1 septembrie) vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice, nordice, centrale şi la munte vor fi averse, pe alocuri însemnate cantitativ", precizează meteorologii.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: