Un spectacol-lectură în variantă 360° cu Maia Morgenstern şi Mircea Rusu, o premieră în teatrul românesc, va fi transmis live, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru online (22-29 noiembrie).
Spectacolul „Moartea bate la uşă”, pe un text de Woody Allen, îi are în distribuţie pe marii actori Maia Morgenstern şi Mircea Rusu, într-o adaptare scenică gândită şi realizată de Florin Ghioca.
Cei doi actori au avut numeroase colaborări în spectacole de-a lungul vremii, cele mai recente fiind în „Vizita bătrânei doamne” de la Teatrul Naţional din Bucureşti (regia Alexander Morfov) şi în „Amantul”, la Teatrul Evreiesc de Stat, în regia regretatului Vlad Stănescu.