Cântăreţul de manele Florin Salam a fost ridicat joi dimineaţă şi dus la audieri la Secţia 2 Poliîie din Capitală, fiind acuzat de înşelăciune, după ce a încasat bani în avans de la trei persoane pentru a cânta la diferite evenimente şi nu s-a mai prezentat pentru a-şi onora angajamentul. În acest dosar au avut loc joi dimineaţă trei percheziţii, alte două persoane fiind cercetate alături de Florin Salam.
”Astăzi, 14 martie 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 2 Poliţie pun în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea a trei infracţiuni de înşelăciune, prejudiciul fiind de aproximativ 18.000 de euro”, anunţă Poliîia Capitalei.
Surse apropiate anchetei afirmă că cel vizat este cântăreţul de manele Florin Salam.
Conform sursei ctate, la Secţia 2 Poliţie au fost înregistrate plângerile a trei persoane care sesizau faptul că ar fi plătit anumite sume unui bărbat, pentru prestarea unor servicii muzicale, însă acesta nu şi-ar fi onorat înţelegerile şi nici n-ar fi restituit banii primiţi. Sesizările au fost depuse în zilele de 12 aprilie 2023, 16 ianuarie 2024 şi 21 februarie 2024.
În urma cercetărilor şi investigaţiilor desfăşurate, în sarcina bărbatului bănuit de comiterea faptelor s-a stabilit următoarea activitate infracţională:
- în cursul zilei de 21 iulie 2020, în timp ce se afla în incinta unui restaurant din Sectorul 1, în urma unei înţelegeri verbale cu o persoană, aceasta i-ar fi plătit bărbatului, cu titlu de avans, 3.000 de euro pentru prestarea unui program muzical, în vara anului 2021, la o petrecere. Ulterior, bănuitul nu şi-a respectat promisiunea şi nu i-ar fi returnat persoanei vătămate suma încasată.
- la data de 28 ianuarie 2023, o altă persoană ar fi mers la locuinţa bărbatului, iar în urma unei înţelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans, 10.000 de euro pentru a presta servicii muzicale în data de 13 august 2023, însă în seara respectivă, bărbatul nu s-ar fi prezentat şi nici nu a returnat banii persoanei vătămate.
- la data de 14 mai 2023, una dintre persoanele vătămate ar fi mers la locuinţa bănuitului, iar în urma unei înţelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans 25.500 de lei, pentru a presta servicii muzicale, în data de 29 septembrie 2023, însă bărbatul nu s-ar fi prezentat şi, ulterior, nici nu ar fi restituit banii primiţi.
Din cercetări, s-a stabilit că bănuitul ar fi săvârşit faptele în complicitate cu alţi doi bărbaţi.
Persoanele vizate vor fi duse la audieri.
Cercetările sunt continuate de către Secţia 2 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru trei infracţiuni de înşelăciune.