Oficialii Poliţiei Române au anunţat, marţi, că bărbatul care a ucis doi muncitori într-un apartament din Oneşti a sunat de trei ori la 112 şi a discutat cu operatorul, dar şi cu adjunctul şefului Poliţiei Oneşti, care venise la locul incidentului, şi cu negociatorul, care fusese chemat din ziua sa liberă şi a ajuns după mai bine de o oră. "Intervenţia forţelor de ordine s-a realizat imediat ce zgomotul şi strigătele din apartamentul vizat au făcut să se înţeleagă că agresorul a trecut la fapte. Nu s-a ezitat niciun moment”, afirmă aceştia, menţionând că, după aproximativ cinci ore, în atitudinea agresorului s-a produs un "declic". Totodată, reprezentanţii IGPR arată că nu s-ar fi aflat la Oneşti "dacă poliţiştii de la IPJ Bacău şi-ar fi făcut treaba ca la carte”.
Oficialii IGPR au declarat, la Oneşti, că agresorul a sunat de trei ori la 112 şi a purtat discuţii telefonice cu operatorul, dar şi la faţa locului, cu adjunctul şefului Poliţiei Oneşti şi cu negociatorul ajuns la locul unde cei doi erau sechestraţi după mai bine de o oră de la anunţarea incidentului.
Primul apel la 112 a fost la 11.47, făcut de bărbat care ameninţa că va folosi un cuţit şi că are o problemă cu un litigiu. Apelul s-a întrerupt când a fost transferat, iar primul echipaj ajuns acolo la 11.52. La ora 11.55 s-a constituit grupa operativă formată din 17 poliţişti, un negociator şi o echipă de intervenţie de la SAS Bacău. A fost informat şi un procuror de la Parchetul Judecătoriei Oneşti.
Directorul adjunct al Direcţiei Investigaţii Criminale din Poliţia Română, comisarul şef Gheorghe Cristian, a explicat că adjunctul Poliţiei Oneşti îl cunoştea pe bărbat şi a încercat să discute cu el, pentru a detensiona situaţia, spunând că îi va pune la dispoziţie o hotărâre judecătorească.