Un bărbat care furat de la o casă de schimb valutar din Sibiu 2.000 de euro a fost prins de localnicii din zonă

Un bărbat care furat de la o casă de schimb valutar din Sibiu 2.000 de euro a fost prins de localnicii din zonă

Un bărbat a jefuit o casă de schimb valutar din Sibiu în plină zi şi a reuşit să fure aproximativ 2.000 de euro. Hoţul a fost prins şi imobilizat de oamenii care se aflau în zonă, înaintea sosirii forţelor de ordine, informează Jandarmeria Sibiu.

Cei care au intervenit la faţa locului au constatat că individul avea o armă asupra lui. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Sibiu, incidentul s-a produs pe 31 decembrie.

"În urma unui apel prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 s-a sesizat faptul că la o casă de schimb valutar, un bărbat a intrat în încăperea unde îşi desfăşura activitatea angajata şi a sustras o sumă de bani. Ajunşi imediat la faţa locului, jandarmii au găsit bărbatul imobilizat de cetăţenii care se aflau în zonă. În urma verificărilor efectuate de jandarmii sibieni, s-a constatat că este vorba de un bărbat în vârstă de 32 de ani din judeţul Sibiu, care avea asupra sa o armă, depistată în momentul imobilizării", se arată într-un comunicat al IJJ Sibiu.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu a anunţat, duminică, faptul că bărbatul în vârstă de 32 de ani, din comuna Aţel, a fost audiat şi reţinut pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, respectiv nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: