Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia.
Dosarul a fost preluat de o nouă judecătoare, după ce Ioana Ancuţa Popoviciu, cea căreia îi fusese repartizat iniţial şi care a fost criticată pentru numeroasele gafe făcute în timpul procesului, a fost recuzată. Familia şi prietenii tânărului ucis au venit cu tricouri cu imaginea lui şi cu mesajul „Îţi vom face dreptate”. Tatăl acestuia a avut şi un mesaj pentru tatăl lui Vlad Pascu.
Tatăl lui Sebastian, tânărul mort în accidentul rutier de la 2 Mai, a fost întrebat, joi, ce speranţe are cu noua judecătoare în acest dosar.
„Vreau doar să se facă dreptate, nu vreau nimic altceva. Cred că o să se schimbe încadrarea. Am vorbit cu avocaţii şi vom cere schimbarea încadrării juridice”, a afirmat bărbatul.