Un bărbat de 41 de ani şi două femei de 35, respectiv 47 de ani din Murgeni au fost arestaţi preventiv pentru ultraj şi tulburarea liniştii publice după ce au agresat un poliţist şi un reprezentant al Poliţiei Locale, informează IPJ Vaslui.
Potrivit sursei citate, o patrulă formată dintr-un poliţist şi un poliţist local a oprit un autoturism înmatriculat în Franţa, condus de bărbatul de 41 de ani, în care se aflau şi cele două femei. Şoferul, care a prezentat un permis de conducere emis în Cipru, a fost condus la Poliţie pentru verificări cu privire la documentele prezentate. Când a fost informat că va fi sancţionat contravenţional pentru că nu are asigurare de răspundere civilă auto şi îi vor fi ridicate plăcuţele de înmatriculare, acesta a devenit violent verbal, s-a urcat la volanul autoturismului şi a plecat fără acordul agentului de poliţie.
"Poliţistul a plecat cu autospeciala de poliţie în urmărirea sa, reuşind să îl intercepteze pe strada Dr. Emil Juvara, unde inculpatul a proferat ameninţări şi cuvinte jignitoare faţă de poliţist, refuzând să se supună indicaţiilor acestuia. Ulterior, în zonă au ajuns şi cele două pasagere care l-au împiedicat pe poliţist să dispună măsurile legale, l-au agresat, lovindu-l şi trăgându-l de uniformă şi au proferat ameninţări şi injurii, atât faţă de acesta cât şi faţă de poliţistul local. Poliţistul a folosit spray-ul iritant lacrimogen pentru stoparea acţiunilor celor trei persoane, ulterior acestea părăsind zona, nu înainte ca femeia de 35 de ani să arunce cu pietre în autospeciala de poliţie şi să provoace mai multe distrugeri. În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a preluat efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj", precizează IPJ Vaslui.
agerpres.ro