Suspectul, ofensat de ironiile victimelor

Suspectul, ofensat de ironiile victimelor

Au apărut noi detalii în cazul dublei crime din judeţul Teleorman. Criminalul şi-ar fi ucis victimele cu o cruzime inimaginabilă după care ar fi încercat să-şi şteargă orice urmă. Motivul atacului? Victimele ar fi fost ironice la adresa capacităţilor sexuale ale bărbatului, iar acesta îi acuză şi de faptul că din cauza lor l-ar fi părăsit iubita. Suspectul este acum arestat preventiv.

Tânărul suspectat de dubla crimă de la Turnu Măgurele le-a mărturisit anchetatorilor că discuţia dintre el şi victime a escaladat în momentul în care băiatul şi iubita sa ar fi fost ironici cu privire la capacităţile sale sexuale. Mai mult, suspectul credea că fosta sa relaţie amoroasă s-a încheiat din cauza celor doi. Se pare că bărbatul împreună cu cei doi tineri fuseseră înainte la magazin, de unde au cumpărat mâncare, băutură şi chiar o sticlă de şampanie.

După ce ar fi petrecut până la miezul nopţii, spiritele s-au aprins, iar de aici nu a mai fost mult până la tragedie. Surse din anchetă spun că suspectul şi-a ucis fără milă victimele, cu un cuţit pe care îl folosise ca să taie bucatele cumpărate. Imediat după, a aruncat hainele şi salteaua pline de sânge şi a dus cadavrele la 50 de kilometri distanţă, în localitatea sa natală.

După ce a stat 24 de ore în arestul poliţiei, suspectul a primit măsura detenţiei pentru 30 de zile.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt