Procurorii militari au reluat cercetările în dosarul Mineriadei, cauza fiind în acest moment în stadiul începerii urmăririi penale in rem. Într-o declaraţie pentru Adevărul, şeful Secţiei Parchetelor Militare, Cătălin Ranco Pîţu, anunţă că se va dispune o soluţie „într-un timp rezonabil”.
Dosarul este din nou pe rolul Secţiei Parchetelor Militare, acolo unde, potrivit procurorului Cătălin Ranco Piţu, şeful SPM, „se lucrează într-un ritm susţinut, probele fiind readuse în proporţie de 99% la dosar prin procedurile impuse de lege”. „Probatoriul a fost recuperat, cu alte cuvinte a şi fost începută urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunii de crimă împotriva umanităţii, aceasta fiind, de altfel, graţie caracterului său imprescriptibil, singurul instrument de care putem uza în momentul de faţă, după 30 de ani de la producerea evenimentelor”, a declarat pentru „Adevărul” şeful Parchetelor Militare.