Şoferul beat care a făcut zob 12 maşini la Braşov este „beizadeaua” unui celebru om de afaceri român

Şoferul beat care a făcut zob 12 maşini la Braşov este „beizadeaua” unui celebru om de afaceri român
Transilvania 365

Şoferul beat care a lovit nu mai puţin de 12 maşini aflate într-o parcare din cartierul braşovean Noua este „beizadeaua” unui celebru om de afaceri român. Stephane Adrien, unul dintre fiii lui Sever Mureşan, avea o alcoolemie de 2,1 la mie când a produs accidentul.

Surse apropiate anchetei desfăşurate în cazul şoferului care a avariat 12 maşini, miercuri seara, în cartierul braşovean Noua, spun că acesta este nimeni altul decât Stephane Adrien Mureşan, fiul lui Sever Mureşan. Tânărul avea, potrivit aceloraşi surse, o alcoolemie de 2,1 la mie, la primul test şi de 2,2 la mie la cel de al doilea. Poliţiştii spun că întotdeauna se fac două teste pentru a se stabili o curbă din care să rezulte dacă alcoolemia era pe pantă ascendentă sau descendentă. În cazul lui Mureşan jr, curba era una ascendentă, deci, foarte probabil, în momentul în care acesta a intrat cu maşina de teren în autoturismele parcate, alcoolemia sa era mai mică de 2,1 la mie. Cu toate acestea, vorbim de o alcoolemie încadrată ca fiind medie. Deoarece graficul era pe panta ascendentă, nu este exclusă nici posibilitatea intrării în comă alcoolică, fapt care se produce, de obicei, la o alcoolemie de 2,5 la mie, considerată alcoolemie avansată.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt