Şoferiţa de 56 de ani care a lovit mortal, sâmbătă, două fetiţe aflate pe un trotuar din cartierul Andronache din sectorul 2 al capitalei ar fi consumat alcool înainte de a se urca la volan.
Astfel, medicii legişti au stabilit în urma analizării probelor biologice prelevate de la femeie că a consumat o cantitate de alcool peste limita admisă. De altfel, femeia care a provocat accidentul din Bucureşti, în urma căruia două fetiţe aflate pe trotuar au murit strivite de maşină,a fost audiată, sâmbătă, timp de trei ore la sediul Brigăzii Rutiere. Ulterior a fost lăsată să plece, faţă de ea nefiind luată nicio măsură preventivă deoarece era bătută de martorii la accindent şi în stare de şoc. Femeia de 56 ani este cercetată pentru ucidere din culpă. Ea a spus că a pierdut controlul volanului şi că a încurcat pedalele.