Şmecherul cu bolid care a fugit de poliţişti, a lovit alte maşini şi era cât pe spulbere pietonii pe trecere rămâne în libertate. Aşa au decis procurorii, care doar l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Deşi le-a râs în nas oamenilor legii, ba chiar şi-a bătut joc de ei, şi a fost căutat aproape o zi, bărbatul a stat în arest numai 24 de ore.
România, ţara în care un cetăţean îşi permite să îşi bată joc de poliţişti şi de jandarmi. A pus în pericol oamenii care traversau, a lovit maşini şi i-a lăsat pe agenţi cu ochii în soare, dispărând pentru 11 ore. Nimic din toate acestea nu i-a convins pe procurori să-l reţină pentru mai mult de 24 de ore. Şmecheraşul cu bolid a fost trimis acasă şi este sub control judiciar.
La Parchet a venit şi mama şoferului, care susţine că fiul său nu are de a face cu lumea interlopă. Atât ea, cât şi avocatul
încearcă să-i găsească scuze. Spun că tânărul nu a vrut să stea de vorbă cu poliţiştii pentru că îi era teamă să nu fie agresat. Tot ei numesc postările de pe social media, în care tânărul îi ia peste picior pe poliţişti, nişte… scăpări.
Dacă în România, un şofer care a fugit de poliţişti scapă doar cu control judiciar, în alte ţări sancţiunile sunt mult mai dure. În Statele Unite ale Americii, spre exemplu, şoferii care comit astfel de fapte fac un an de închisoare şi primesc o amendă de până la 1.000 de dokari.