Primarii ar putea primi informaţii de la SRI. Edilul Buzăului: Vedeţi ce se întâmplă în Ucraina, unde primarii sunt inclusiv răpiţi

Primarii ar putea primi informaţii de la SRI. Edilul Buzăului: Vedeţi ce se întâmplă în Ucraina, unde primarii sunt inclusiv răpiţi

Primarii ar putea primi şi ei informaţii secrete precum şefii de consilii judeţene. Un proiect al parlamentarilor din Comisia SRI prevede ca edilii să poată avea acces la informaţii din domeniul Securităţii naţionale. Acesta a primit azi undă verde de la una dintre comisiile Senatului. Votul a fost unul unanim.

Ema Stoica, jurnalist Digi24: Unul dintre principalele motive invocate de parlamentarii din Comisia SRI este cel legat de migranţi. Pentru că în momentul de faţă vedem că ne confruntăm cu un val mare de migranţi, nu doar în România, ci şi în alte oraşe europene şi primarii sunt cei care gestionează centrele de refugiaţi, ceea ce înseamnă că sunt şi cei care ar trebui să aibă mai multe informaţii, dacă este cazul, dacă sunt în pericol anumiţi oameni.

Pe de altă parte, vorbim de informaţii care până acum nu le primeau, mergeau direct la şefii de consiliu judeţean să le transmită şi primarilor, fie că vorbim de achiziţiile publice sau de restul proiectelor pe care le au în desfăşurare în primării.

Aşteptăm votul din Senat. Mai are nevoie de votul senatorilor şi mai apoi merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt