Petre Roman, audiat la Parchet în dosarul Mineriadei. Ce a spus fostul premier

Petre Roman, audiat la Parchet în dosarul Mineriadei. Ce a spus fostul premier

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineaţă la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, scrie Agerpres.
Potrivit unor surse judiciare, Petre Roman a fost chemat la Parchet pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că are calitatea de inculpat.
Pentru acelaşi motiv a fost citat la Parchetul General şi Gelu-Voican Voiculescu.
'Această învinuire este profund nedreaptă. Ce interes aveam eu, mai mult, cum aş fi putut eu, profesor, cercetător, trecut prin baricada de la Inter, unde au fost 39 de tineri, camarazi de-ai mei, ucişi de gloanţele trase la ordinul lui Ceauşescu, angajez România pe drumul spre UE, spre NATO. Această angajare am făcut-o categoric şi fără nicio ezitare. Deci cum aş fi putut eu, ce interes aveam ca să organizez, să fac un complot, o represiune împotriva cui? (...) Nu există nicio dovadă că aş fi fost eu angajat în aducerea minerilor. Ceea ce s-a întâmplat acolo a fost cu implicarea evidentă a oamenilor fostei Securităţi', a declarat Petre Roman la intrarea în sediul Parchetului General.
În acest dosar sunt urmăriţi penal fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, foştii generali Vasile Dobrinoiu şi Peter Petre.

Afla mai multe desprepetre romanparchetmineriada
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt