Patru persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar de corupţie privind eliberarea de certificate false de vaccinare anti-COVID, a informat miercuri DNA.
Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Oradea au efectuat marţi percheziţii domiciliare în 13 locaţii, situate pe raza judeţelor Bihor şi Satu Mare, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de marţi, a Danielei-Ioana Hoblea, asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinare Petea, Marc Ilieş şi Horea Buriceanu, registratori în cadrul Centrului de vaccinare Petea, pentru luare de mită, fals intelectual şi fals informatic, toate în formă continuată, dar şi Voichiţa-Camelia Sim, asistent medical în cadrul Direcţiei de Sănătate Bihor şi o persoană fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual şi complicitate la fals informatic, toate în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în cursul acestui an, suspecţii Daniela Hoblea, asistentă medicală, Marc Ilieş şi Horea Buriceanu, registratori medicali, ar fi pretins şi primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 250 şi 300 de euro, de la persoanele care doreau să obţină adeverinţe de vaccinare şi certificat digital european COVID, fără să le fi fost administrate efectiv dozele de vaccin.
"Persoanele interesate ar fi apelat la suspecţii menţionaţi, de obicei prin intermediul unor persoane de încredere ale acestora din urmă. Între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre cei patru suspecţi din centrul de vaccinare Petea şi cei interesaţi de obţinerea certificatelor false ar fi fost Voichiţa-Camelia Sim, asistent medical la Direcţia de Sănătate Bihor. În schimbul banilor, suspecţii ar fi încărcat în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV) datele persoanelor care în realitate nu primiseră doza de vaccin, fiindu-le apoi eliberată adeverinţa de vaccinare şi, pe baza acesteia, certificatul digital european COVID", se precizează în comunicat.
agerpres.ro