O nouă gafă la Ministerul Sănătăţii: A publicat în Monitorul Oficial o listă cu 500 de medici şi numerele lor de telefon

O nouă gafă la Ministerul Sănătăţii: A publicat în Monitorul Oficial o listă cu 500 de medici şi numerele lor de telefon

Ministerul Sănătăţii a publicat din greşeală în Monitorul Oficial o listă cu 500 de medici cu tot cu numerele lor de telefon. Ministrul interimar al Sănătăţii a anunţat că retrage ordinul şi-l va trimite fără anexa în care apare lista cu medici.

Carla Tănasie, jurnalist Digi24: Este vorba despre un ordin publicat în Monitorul Oficial pe 13 aprilie, în care este actualizată lista experţilor medicali. Sunt medicii care fac parte din comisiile de malpraxis de la Colegiul Medicilor, atât la nivel central, cât şi la nivel judeţean.

Aceste date care au fost publicate sunt numere de telefon şi instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea.

După ce ordinul a fost publicat, trei zile mai târziu, Ministerul Sănătăţii a fost notificat cu privire la încălcarea securităţii datelor cu caracter personal. În această situaţie sunt peste 500 de medici.

A fost declanşată şi o anchetă internă la nivelul ministerului, pentru a vedea cum s-a ajuns în această situaţie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt