Omul de afaceri Nelu Iordache a fost condamnat la 11 ani şi 9 luni de închisoare, cu executare în dosarul autostrăzii Nădlac - Arad. Decizia este definitivă. Procurorii DNA au arătat în rechizitoriu că omul de afaceri a schimbat, ilegal, destinaţia sumei de 31 de milioane de lei şi jumătate, încasată de la CNADNR de firma administrată de el pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la primul tronson de autostradă Nădlac Arad. Nelu Iordache a folosit această sumă pentru a achita mai multe datorii ale societăţii Romstrade , susţinând astfel societăţi din grupul de firme controlat de el direct sau prin interpuşi. O parte din bani i-a folosit şi în scop personal.