Ministerul Justiţiei precizează că nu este implicat în procedura de aducere în ţară a lui Dragoş Săvulescu

Ministerul Justiţiei precizează că nu este implicat în procedura de aducere în ţară a lui Dragoş Săvulescu

Ministerul Justiţiei a precizat miercuri că nu este implicat în procedura privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare române pe numele omului de afaceri Dragoş Săvulescu şi nu a fost solicitat să faciliteze comunicarea între instanţe.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei transmis AGERPRES, luni, în Republica Elenă, Emil Dragoş Săvulescu a fost arestat provizoriu în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare române, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, arestarea fiind dispusă ca urmare a existenţei acestui mandat european de arestare, procedura executării fiind o procedură ce se derulează între instanţe în mod direct, respectiv instanţa română şi cea străină.

"În consecinţă, instanţa din Republică Elenă este competentă, potrivit Deciziei Cadru 2002/584/JAI, să decidă asupra modalităţii de executare a acestui mandat european de arestare şi predării persoanei solicitate. Procedura de executare a mandatului european de arestare se desfăşoară potrivit legislaţiei elene, în termenele şi condiţiile prevăzute de aceasta", arată MJ.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt