Un cunoscut om de afaceri din Oradea, patronul uneia dintre cele mai vechi firme de transporturi din judeţ, judecat pentru un tun imobiliar de 2,5 milioane de euro, a fost condamnat definitiv, luni, la o pedeapsă ca pentru o crimă, de 11 ani şi 6 luni de detenţie, judecătorii confiscând în favoarea statului şi câştigul ilicit.
Verdictul a fost pronunţat la Curtea de Apel Oradea într-un dosar care se află pe rolul instanţelor din Bihor încă din 2014, sub denumirea generică „Librarul”, pentru că priveşte modul în care afaceristul orădean a preluat societatea cu acelaşi nume, proprietara librăriilor de stat din judeţ iar apoi a falimentat-o, închizând librăriile şi vânzând spaţiile acesteia. Însă totul s-a întâmplat în folosul personal al lui Mudura: asta pentru că, întâi, vânzarea s-a făcut doar în acte şi sub preţul real, către firma proprie sau a unor rude, iar imediat după aceea le-a vândut la preţul de piaţă ori le-a lăsat gir pentru credite bancare niciodată returnate. Diferenţele de preţ au fost încasate de Gheorghe Mudura şi reintroduse în propria firmă, sub forma creditării.