Medicul chirurg Gheorghe Neaţă, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, este acuzat de comiterea a cel puţin 13 fapte de luare de mită de la pacienţi sau rudele acestora, doctorul fiind arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile.
Rudele unor pacienţi au depus plângere împotriva acestuia după ce bolnavii au fost operaţi de medicul chirurg, dar nu au supravieţuit. Mai mult decât atât, oamenii veneau la medic şi se târguiau cu acesta pentru a-şi primi şpaga înapoi. „Martorii au denunţat faptele de luare de mită comise de medic ca urmare a faptului că pacienţii operaţi au decedat în urma intervenţiei chirurgicale, rudele fiind nevoite aşadar să solicite înapoierea banilor plătiţi în zadar, în contextul în care unii dintre martori nu aveau suficiente resurse materiale, fiind nevoiţi să se împrumute pentru banii plătiţi medicului, care, în cele din urmă, a restituit sumele încasate“, se arată în încheierea şedinţei de judecată de la Tribunalul Gorj, în urma căreia s-a luat decizia arestării preventive a medicului Gheorghe Neaţă.