Fraţii Tate au ajuns din nou în faţa instanţei. Avocaţii celor doi au contestat decizia de arest preventiv. În faţa presei au refuzat să spună argumentele pentru care cei doi fraţi ar trebui lăsaţi liberi. Pe de cealaltă parte, procurorii spun că Andrew şi Tristan nu ar trebui cercetaţi în libertate deorece dispun de resursele necesaree ca să fugă în ţări care nu permit extrădarea. Prenumele uneia dintre cele două judecătoare care trebuie să decidă în cazul fraţilor Tate este... Greta.
Uniţi de o pereche de cătuşe, fraţii Tate, obişnuiţi cu maşinile de lux, au coborât de această dată din duba poliţiei, puţin înainte de ora 9 dimineaţa. Convertit la Islam, britanicul Andrew avea în mână un Coran, cartea sfârntă a musulmanilor. Tristan le-a făcut cu mâna celor prezenţi. Din dubă au coborât şi cele două femei acuzate că le-au fost complice. Una dintre ele, fostă poliţistă.
Şedinţa în care s-a judecat contestaţia arestului preventiv a început cu întârziere, la 10 şi jumătate. Şi a durat aproape cinci ceasuri. După proces, Andrew şi Tristan Tate au fost duşi în arestul central al Poliţiei Capitalei. Şedinţa s-a desfăşurat cu uşile închise. Paradoxal, două femei au decis soarta fraţilor Tate, celebri pentru declaraţiile misogine. Avocaţii milionarilor au fost zgârciţi în declaraţii.
La un moment dat în sala de judecată a intrat şi un avocat din Marea Britanie, membru al unei case de avocatură care se laudă cu achitarea unor indivizi acuzaţi de viol sau pedofilie.
Cei doi foşti sportivi sunt acuzaţi de trafic de persoane şi viol. Loverboy este metoda pe care ar fi folosit-o să-şi ademenească victimele. Odată ajunse în vila din Ilfov a fraţilor Tate, acestea obligate să realizeze conţinut pornografic, spun procurorii.