Cum s-a ajuns de la o joacă de copii la o tentativă de omor. Agresorul, un individ extrem de periculos

Cum s-a ajuns de la o joacă de copii la o tentativă de omor. Agresorul, un individ extrem de periculos

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa definitivă într-un dosar de tentativă de omor în care a fost trimis în judecată un bărbat de 64 de ani acuzat că l-a înjunghiat pe un alt bărbat, care sărise în apărarea unor copii cu care atacatorul a intrat în conflict.

15 ani de închisoare. Aceasta este pedeapsa definitivă pe care a primit-o un bărbat de 66 de ani din Timişoara, recidivist, trimis în judecată pentru tentativă de omor. Dosarul penal a fost deschis în septembrie 2020. Gheorghe Butucel, eliberat condiţonat din închisoare în anul 2019, fiind condamnat la nouă ani şi şase luni de închisoare pentru tentativă de omor.

În 7 septembrie 2020. Butucel stătea lângă un magazin din apropierea blocului în care locuieşte şi consuma bere, când a intrat în conflict cu nişte copii de 5-7 ani, care ar fi aruncat cu pietre după el. Enervat, bărbatul a început să îi alerge pe copii, să îi injure şi să îi ameninţe. Pentru că una dintre fetiţe i-a spus unui vecin că se teme să se ducă acasă din cauza lui Butucel, bărbatul a coborât din bloc şi s-a dus la Butucel pentru a-i cere să îi lase în pace pe copii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt