Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a verifica dacă este necesară apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în urma declaraţiilor publice privind modul de instrumentare a dosarului "10 august".
"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa de joi, a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării verificărilor care se impun faţă de afirmaţiile din spaţiul public referitoare la modul de instrumentare a dosarului cunoscut generic sub denumirea "10 august", în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. 2 din Legea 317/2004, rep., potrivit cărora: 'plenul Consiliului Superior al Magistraturii, (...) sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări, în vederea apărării independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale a judecătorilor şi procurorilor'", se precizează într-un comunicat al preşedintelui CSM, Bogdan Mateescu, transmis joi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, procedura prevăzută de lege în cadrul căreia a fost dispusă efectuarea acestor verificări este cea privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti, această procedură reprezentând un cadru legal adecvat care permite analiza tuturor aspectelor dezbătute public, cu respectarea principiilor care guvernează activitatea organelor judiciare, precum independenţa justiţiei şi legalitatea.
"Sistemul judiciar înţelege nevoia societăţii de informare şi este receptiv la abordarea constructivă a tuturor observaţiilor şi criticilor, fiind deschis permanent să clarifice toate aspectele referitoare la modul în care funcţionează şi să asigure respectarea legii în toate situaţiile", afirmă preşedintele CSM.
În acelaşi timp, Bogdan Mateescu reiterează apelul la moderaţie în discursul public faţă de activitatea autorităţii judecătoreşti.
Sursa: Agerpres