Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, a fost audiat astăzi la DNA în dosarul în care este acuzat că a lat mită 22 de tone de tablă. Întâlnirea sa cu procurorii anti-corupţie are loc la numai 2 zile după ce preşedintele Klaus Iohannis a încuvinţat cererea DNA de începere a urmării penale pe numele fostului înalt demnitar.
La ora 10.50 fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, ajungea la sediul DNA pentru audieri. Întâlnirea cu procurorii nu a durat mai mult de jumătate de oră.
Aceasta a fost prima audiere a lui Costel Alexe în dosarul în care procurorii îl acuză de fapte de corupţie. Concret, fostul ministru ar fi primit mită 22 de tone de tablă. Ar fi pretins bunurile în schimbul alocării gratuite de certificate de de gaze cu efect de seră pentru o fabrică. Presupusa mită are o valoare de peste 100 de mii de lei.
Costel Alexe a fost Ministrul Mediului în perioada 4 noiembrie 2019-5 noiembrie 2020, iar acum este Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi..