Condamnat vineri la trei ani de închisoare pentru uciderea din culpă a unei paciente, medicul Călin Doboş, aşa-zisul “chirurg al vedetelor”, a încercat să fugă din ţară.
A fost prins la 3 dimineaţa în vama Nădlac şi trimis direct în arest. Decizia judecătorilor include şi suspendarea dreptului de liberă practică, fiindcă doctorul a făcut ilegal acum 7 ani liposucţii, deşi nu avea licenţă. O pacientă a murit la scurt timp după intervenţie din cauza unor complicaţii.
În urmă cu 7 ani, o femeie de 36 de ani din Brăila a fost operată în clinica privată a medicului Călin Doboş, din localitatea Galaţi. La scurt timp după intervenţie, s-a prezentat la spitalul judeţean, pentru că se simţea foarte rău, şi, după 20 de zile, a murit. Sentinţa Curţii de Apel l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu executare şi interzicerea dreptului de a profesa timp de 4 ani.
Rudele femeii au decis să deschidă un proces civil pentru despăgubiri în valoare de 1 milion de euro, pe care i-ar folosi ca să-i îngrijească fiica, o tânără cu handicap.
Mama Victimei: ”A fost ajutorul meu. Acum, în februarie, trebuie să mă pregătesc de pomană. Bani nu am”.