Bărbatul care a aruncat cu scaune şi sticle din balconul unui hotel din Mamaia a fost eliberat şi plasat sub control judiciar

Bărbatul care a aruncat cu scaune şi sticle din balconul unui hotel din Mamaia a fost eliberat şi plasat sub control judiciar

Bărbatul care a aruncat cu scaune şi sticle din balconul unui hotel din Mamaia a fost plasat sub control judiciar. Iniţial, el a fost reţinut pentru 24 de ore şi ironizat de anchetatori pe reţelele sociale.

Sâmbătă, tânărul a fost plasat sub control judiciar şi este cercetat într-un dosar de distrugere şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Scandalagiul a fost reţinut vineri, iar anchetatorii l-au ironizat pe reţelele de socializare.

„Sunt celebru, scoate-mă de aici! Cam asta are în gând, în acest moment, teribilistul din Mamaia. Deocamdată, este un pic reţinut. Mai exact…de Poliţie”, scrie pe pagina de Facebook a Poliţiei Române.

Zilele precedente, pe internet, au apărut imagini în care un tânăr se filma în timp ce arunca de la balcon o sticlă de şampanie spre două fete şi un scaun peste maşinile din parcare. Acelaşi bărbat s-a filmat în timp ce îi promitea unei mame o sumă de bani pentru a-şi ucide fiul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt