Avere confiscată pentru primarul care a susţinut că a primit 1,5 milioane de euro de la mama sa, medic de profesie

Avere confiscată pentru primarul care a susţinut că a primit 1,5 milioane de euro de la mama sa, medic de profesie

Primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, i se va confisca suma de peste 560.000 de euro (2,7 milioane de lei) reprezentând avere nejustificată, a decis Curtea de Apel Cluj. Hotărârea nu este definitivă.

Curtea de Apel Cluj a admis, vineri, 9 aprilie, sesizarea făcută de Comisia de cercetare a averilor şi a constatat „că dobândirea sumei de 2.685.708,318 lei nu are caracter justificat şi dispune obligarea intimatului Cătălin Cherecheş la plata acestei sume în favoarea Statului Româna, prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei”, relatează G4Media.

Sentinţa poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. În iulie 2019, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în valoare de peste 2,7 milioane de lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare, judeţul Maramureş, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017. Prin urmare, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj pentru a verifica averea primarului.

Afla mai multe despreavereconfiscataprimar
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: