Ar fi trebuit să stea după gratii 350 de ani. Adică vreo 4 vieţi. Şi asta dacă ar fi ajuns, aproape de fiecare dată, la vârsta de 90 de ani. Vorbim aici de un argeşean care deţine un nedorit record naţional al anilor de închisoare dictaţi împotriva sa în urma unor condamnări judecătoreşti. Şi-a început activitatea infracţională în 1968, dar nu-şi mai aminteşte de câte ori a fost dus la penitenciar. Acum spune că s-a cuminţit şi se mândreşte că a reuşit să rămână în libertate în ultimii 7 ani.
Ilie Ţărcuş are 72 de ani, iar 28 dintre aceştia i-a petrecut în spatele gratiilor. Viaţa de infractor a început-o devreme. Imediat cum a devenit major, a început să fure din locuinţe şi a intrat astfel pe radarul poliţiştilor, care l-au prins şi l-au trimis la închisoare.
De-a lungul anilor a trecut prin mai toate închisorile din ţară, dar timpul petrecut într-una dintre ele l-a afectat cel mai mult.
Ca să beneficieze de unele privilegii în închisoare, bărbatul accepta să ia asupra sa fapte care nu-i aparţineau atunci când anchetatorii închideau dosare cu autor necunoscut. Aşa a adunat nenumărate condamnări până a ajuns să însumeze aproximativ 350 de ani. După ultima eliberare, bărbatul locuieşte în comuna Ungheni din Argeş, unde-şi creşte fata de 16 ani. Se ocupă de gospodărie, iar vecinii spun că este un om de ajutor şi că nu au avut probleme cu el de-a lungul timpului.
Ilie Ţărcuş spune că viaţa sa prin închisori s-a încheiat. Liber fiind, cea mai mare dorinţă a lui e să-şi poată creşte copilul. Ştie ca a reuşit să-l depăşească la numărul de ani de închisoare pe Iancu Berilă, celebrul ucigaş de brutari,
condamnat la 200 de ani de puşcărie, dar recunoaste ca nu e mândru de recordul său în conditiile in care multe dintre faptele pentru care a fost condamnat nu ii apartin.