Amenzi de peste 358.000 de lei, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Amenzi de peste 358.000 de lei, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Un număr de 1.219 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 358.850 de lei, au fost aplicate în ultimele 24 de ore în cadrul acţiunilor de verificare a modului în care sunt respectate măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

"Peste 3.700 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, au desfăşurat 714 acţiuni de verificare la nivel naţional", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, luni, AGERPRES.

Au fost efectuate 47.289 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse.

În urma acţiunilor punctuale de control, au fost aplicate 1.219 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 358.850 de lei. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt