Poliţia Română efectuează marţi şapte acţiuni de amploare, cu 29 de percheziţii domiciliare în dosare penale referitoare la fapte grave, precum pornografie infantilă prin sisteme informatice, obţinerea ilegală de fonduri de la AJOFM Neamţ, înşelăciune şi fals, cu ocazia obţinerii unor credite CAR, furt calificat şi profanare de morminte, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi infracţiuni la regimul substanţelor periculoase, informează Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit sursei citate, percheziţiile au loc în Bucureşti şi în mai multe judeţe, printre care Neamţ, Iaşi, Giurgiu şi Argeş şi se desfăşoară sub coordonarea unităţilor de Parchet competente.
În cadrul activităţilor de marţi dimineaţa poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea mijloacelor de probă necesare documentării activităţilor infracţionale desfăşurate de către suspecţi, precizează sursa citată.
Persoanele depistate de poliţişti vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
agerpres.ro