Iliescu, judecat pentru sângele vărsat

Iliescu, judecat pentru sângele vărsat

La 33 de ani de la evenimentele care au dus la căderea comunismului, Dosarul Revoluţiei este trimis din nou în
instanţă. Fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii. La fel şi Gelu Voican Voiculescu
şi generalul Iosif Rus. Cei trei sunt trimişi în judecată. Rudele celor care au murit îşi doresc ca într-un final cineva să
plătească pentru sângele vărsat.

Existenţa teroriştilor despre care vorbea Ion Iliescu nu a fost niciodată dovedită. Însă, din cauza fricii instaurate, oamenii
au început să tragă unii în alţii. A curs mult sânge şi numeroase destine au fost curmate brusc. Acum, dosarul în care Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, alături de Gelu Voican Voiculescu şi Iosif, Rus a fost trimis din nou în instanţă.

"Inculpatul Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind
obţinerea legimităţii populare, menţinerea şi consolidarea puterii politice deţinute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunitate", se arată în rechizitoriul procurorilor militari

"Aceste fapte au avut drept consecinţe generalizarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoze cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au suervenit 857 de decese şi 2382 de răniri de persoane

Una din personalităţile acelor zile, fostul premier Petre Roman îi ia apărarea lui Ion Iliescu.

Dosarul Revoluţiei cuprinde 3.330 de volume, dintre care peste 2.000 au fost instrumentate abia după 13 iunie 2016.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt