Sute de hectare de vie, distruse de grindină

Sute de hectare de vie, distruse de grindină

Este dezastru pe una din cele mai mari plantaţii de viţă de vie din Galaţi. Peste 100 din cele 350 de hectare ale Staţiunii de Cercetare Viticolă Târgu Bujor au fost făcute una cu pământul. O ploaie torenţială însoţită de grindină a făcut prăpăd în numai 30 de minute.

Ploaia torenţiala şi grindina de mari dimensiuni au compromis recolta de anul acesta. În Staţiunea de Cercetare Târgu Bujor din judeţul Galaţi, strugurii de pe o suprafaţă de peste 100 de ha au fost scuturaţi de pe araci.

Vinul de anul acesta nu va mai avea aceeaşi calitate. Şi producţia va fi la jumătate faţă de 2020.

Este a treia oară în ultimii 3 ani în care grindina devastează podgoriile staţiunii de cercetare. Deşi în zonă este amplasată o baterie de rachete antgrindină, aceasta nu este funcţională.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt