Cuantumurile la hectar pentru fermierii care au solicitat subvenţii APIA în 2021 au fost publicate în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că a fost postat în dezbatere publică pe site-ul propriu proiectul de HG privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri şi a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine.