Priorităţile agriculturii româneşti nu sunt nici social-democrate, nici liberale, nici progresiste, a scris marţi, pe Facebook, fostul ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Adrian Oros, care a adăugat că acestea sunt nevoi şi oportunităţi reale ale ţăranilor şi fermierilor români.
"Priorităţile agriculturii româneşti nu sunt nici social-democrate, nici liberale, nici progresiste. Ele sunt nişte nevoi şi oportunităţi reale ale ţăranilor şi fermierilor români, nu ale unor politicieni care îşi dau cu părerea, încercând să îşi facă capital politic în publicul neavizat. O bună parte din aceste priorităţi pot fi finanţate prin banii europeni din viitoarea Politică Agricolă Comună", a spus Oros.
agerpres.ro