Preparatele care conţin insecte au creat controversă. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îi obligă pe operatorii economici să îi atenţioneze pe clienţi în cazul în care comercializează produse care au în compoziţie insecte. Patronii de restaurante se revoltă şi agricultorii spun că oamenii nu ar trebui să mănânce aşa ceva. Nutriţioniştii, în schimb, susţin că făina de greieri e sănătoasă şi benefică pentru organism.
Magazinele şi restaurantele care vând produse alimentare ce conţin diverse specii de insecte vor trebuie să respecte regulile stricte impuse de ANPC.
În magazine operatorii economici trebuie să expună produsele care conţin insecte într-un stand separat în aşa fel încât clienţii să vadă clar ce cumpără şi să nu fie induşi în eroare. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului susţin că vor amenda toţi operatorii care nu vor respecta noile reglementări.
Medicii spun însă că insectele sunt sănătoase şi că nu exista riscul ca oamenii să se infecteze cu Covid, gripa porcină sau alte boli dacă le mănâncă.
Agricultorii din România sunt revoltaţi de toată această situaţie. Nu sunt de acord ca oamenii să consume insecte şi li se pare absurd ca ANPC să impună aceste reguli noi. Tot agricultorii susţin că nu există niciun studiu concret care să arate că preparatele din insecte sunt benefice pentru sănătatea oamenilor.
Făina de greieri este destul de scumpă. Un kilogram poate ajunge la 1.000 de lei.