Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în dezbatere publică pe site-ul oficial al instituţiei un proiect de Hotărâre pentru modificarea art.19 alin.(8) din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor. Este vorba despre sumele alocate pentru acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice şi costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.
Astfel, prin această Hotărâre, Ministerul Agriculturii majorează suma alocată pentru aceste plăţi de la 40.000.000 lei la 70.000.000 lei.
”Prin prezentul proiect se stabileşte valoarea totală maximă a ajutorului de stat, pentru anul 2021, în sensul modificării acesteia de la 40.000 mii lei la 70.000 mii lei, care se încadrează în plafonul aprobat pentru perioada 2015 – 2022, respectiv de 759.250 mii lei”, se arată în documentul publicat de MADR.