Programul de minimis pentru legume în spaţii protejate este aşteptat cu nerăbdare de legumicultorii din toată ţara. Din păcate, deşi trebuia să fie lansat deja, acesta a rămas blocat o perioadă lungă de timp în procesul de avizare, la nivelul Ministerului Finanţelor Publice.
Potrivit informaţiilor oferite de fermierul Ion Păunel în emisiunea ”Agricultura la Raport”, se pare că proiectul de Hotărâre de Guvern pentru programul de ajutor de minimis a obţinut, în sfârşit, avizul din partea MFP şi urmează să fie aprobat în şedinţă de Guvern în următoarele două săptămâni.
”Programul de minimis pentru legume în spaţii protejate s-a aflat şi se află într-un mic impas, dar cred că lucrurile sunt pe drumul cel bun. Avizarea acestuia de către celelalte ministere a durat destul de mult, a trebuit să facem o adresă către Ministerul Finanţelor Publice; până la urmă a fost obţinut avizul pe acest proiect de HG, numai că a fost destul de tardiv şi programul nu se mai putea implementa pe perioadele care erau prevăzute în proiect. Pot să-i asigur pe fermieri că programul de minimis pentru legume în spaţii protejate se va derula, dar pe ciclul 2 de producţie. În acest moment, din informaţiile pe care le am, avem avizul Ministerului Finanţelor Publice, avizul Ministerului Fondurilor Europene, urmează cel al Ministerului de Externe. În maxim una-două săptămâni va fi aprobat în şedinţa de Guvern”, a precizat Ion Păunel pentru AGRO TV.