Ministrul Agriculturii afirmă că a fost reluată activitatea Casei de Comerţ Unirea: În ultimele două luni ale anului şi în luna aceasta am valorificat peste 120 de tone de legume şi fructe

Ministrul Agriculturii afirmă că a fost reluată activitatea Casei de Comerţ Unirea: În ultimele două luni ale anului şi în luna aceasta am valorificat peste 120 de tone de legume şi fructe

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, anunţă că, în ultimele două luni ale anului trecut, a repornit activitatea Casei de Comerţ Unirea, iar aceasta a înregistrat un profit de 1,5 milioane de lei. Conform ministrului, în ultima perioadă prin Casa de Comerţ Unirea au fost livrate peste 120 de tone de legume şi fructe.

”Din nefericire, această casă a fost abandonată, blocată, într-un cuvânt, i s-au retezat nu aripile, ci picioarele acelea de mers, pentru că era un proiect atât de necesar. Din fericire, de anul trecut am revitalizat această Casă, din fericire, în ultimele două luni ale anului trecut, această Casă a realizat un profit de un milion şi jumătate, din fericire în acest început de an am creat o serie întreagă de programe de preluare a produselor agroalimentare de la micii producători, în aşa fel încât ei să nu mai aibă povara vânzării, iar această povară atât de grea în spatele fermierilor să fie luată de Casa de Comerţ şi să pună pe masa consumatorilor, pe galantarele de ofertă a producţiei produsele luate de acolo. Am pus-o în mişcare, har Domnului, cu succes zic eu, în ultimele două luni ale anului şi în luna aceasta am valorificat peste 120 de tone de legume şi fructe şi produsele se multiplică într-un lanţ al preferinţei şi al ofertei legat de cererea de piaţă. Da, nu mai are această pierdere, este o pierdere mai mică, dar nu am abandonat-o şi, dintr-un interes legitim pentru ţară, am pus în mişcare această Casă de Comerţ, refăcând actele normative în aşa fel încât ea să fie operaţională”, a afirmat Petre Daea, miercuri seară, la Prima News. El a subliniat că în prezent Casa de Comerţ Unirea este operaţională, însă nu aşa cum îşi doreşte, dar că face ”paşi siguri şi sănătoşi având în vedere rezultatele de până acum”. Conform datelor Ministerului Finanţelor Publice, Societatea Naţională Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea S.A. a avut, în anul fiscal 2021, venituri totale de 1.284.091 lei, cheltuieli de 2.351.595 lei, înregistrând o pierdere netă de 1.067.504 lei. În 2020 pierderea companiei înfiinţate de stat a fost de 5.412.881 lei, în timp ce în 2019, primul an de funcţionare, Casa de Comerţ Unirea a înregistrat o pierdere de 7.157.014 lei.

Afla mai multe desprecasa unireapetre daea
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt