Legea Porcului – Reguli DURE pentru cei care cresc porci în gospodării! Amenzi URIAŞE

Legea Porcului – Reguli DURE pentru cei care cresc porci în gospodării! Amenzi URIAŞE

Legea porcului, care prevede, printre altele, o serie de reguli pentru crescătorii de porci, inclusiv cei care cresc maximum 5 porci în gospodărie, a fost adoptată în Senat şi a fost trimisă spre aprobare la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Legea porcului vine la pachet cu mai multe restricţii pentru cei care cresc porci în gospodărie, printre care se numără interzicerea deţinerii scroafelor şi interzicerea hrănirii porcilor cu resturi alimentare. Astfel în forma adoptată de Senat la data de 22 noiembrie se menţionează următoarele cerinţe de bio-securitate pentru exploataţiile non-comerciale:

  1. să nu hrănească porcinele cu resturi alimentare şi/sau cu alte subproduse de origine animală;
  2. să deţină porcine în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele deţinute din alte exploataţii sau cu porci sălbatici;
  3. să îngrijească porcinele astfel încât să nu existe posibilitatea de contact între porcinele din exploataţie şi orice carcasă sau parte de carcasă provenite de la porcii sălbatici – porci vânaţi sau morţi, carne şi subproduse rezultate de la acestea;
  4. să ofere facilităţi pentru persoana care lucrează cu porcinele în vederea schimbării hainelor şi încălţămintei la intrarea şi ieşirea în/din adăpostul porcinelor;
  5. să amenajeze dezinfectoare pentru încălţăminte, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din adăpost;
  6. să nu intre în adăpost de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activităţi de vanătoare;
  7. să notifice medicul veterinar oficial/medicul veterinar de liberă practică împutemicit cu privire la:
    1. orice modificare a stării de sănătate a porcinelor;
    2. orice sacrificare pentru consum familial efectuată în exploataţie, precum şi orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor, ca urmare a sacrificării porcinelor în vederea consumului familial;
    3. orice mortalitate aparută la porcinele pe care le deţine în exploataţie;
  8. echipamentele, ustensilele utilizate la îngrijirea porcinelor din exploataţie să fie folosite exclusiv acestei activităţi;
  9. să fie evitate sau excluse vizitele nejustificate ale unor persoane străine/neavizate la nivelul adăpostului porcinelor;
  10. să nu crească în exploataţie scroafe şi/sau vieri folosiţi pentru reproducere – această condiţie nu se aplică exploataţiilor comerciale;
  11. să nu hrăneasca porcinele cu furaje de origine vegetală pe o perioadă de cel puţin 30 de zile de la recoltarea acestora;
  12. să nu foloseasca aşternut vegetal pe o perioada de cel puţin 90 de zile de la recoltare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt