Este haos la Marea Neagră pe piaţa cerealelor! În întreaga lume se remarcă acum o tendinţă de protecţionism alimentar. Pe fondul conflictului armat din Ucraina mai multe state ale lumii au luat decizii radicale şi au oprit exporturile.
Potrivit Bloomberg haosul creat pe piaţa cerealelor la Marea Neagră aduce efecte până pe bursa de mărfuri de la Chicago. Experţii vorbesc de o furtună perfectă care loveşte exporturile de ulei de floarea-soarelui. Materiile prime, inclusiv cele alimentare, se scumpeau deja şi înainte de război, fiind înghiţite de valul de inflaţie care zguduie economia mondială.