Submăsura 4.1 este probabil cea mai aşteptată linie de finanţare din fonduri europene pentru fermierii care vor să facă investiţii în exploataţiile pe care le deţin. În perioada de tranziţie 2021-2022, submăsura 4.1 are un buget de 760 milioane euro, împărţit pentru mai multe sectoare din agricultură. Cu toate acestea, dacă autorităţile nu se grăbesc cu lansarea ghidurilor finale şi a sesiunilor de depunere a proiectelor, o parte din aceşti bani ar putea rămâne neaccesaţi.
Consultantul Ion Păunel a atras atenţia asupra acestui fapt în emisiunea ”Agricultura la Raport”, somându-i pe reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi ai Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) să lanseze cât mai repede ghidurile finale pentru submăsura 4.1.
”Submăsura 4.1 se splitează începând de anul acesta în mai multe componente. Sunt per total 760 milioane euro, pentru fiecare sector sunt anumite sume de bani. Pentru legumicultură şi cultura cartofului avem 150 milioane de euro separat, şi este pentru prima dată când legumicultura are bani separaţi. Pentru tinerii fermieri care au mai mult de 24 de luni, dar nu mai mult de 60 de luni de când s-au instalat, există o măsură dedicată unde pot accesa fonduri europene pentru echipamente şi utilaje. Mai avem pentru cultura mare, pentru zootehnie şi aşa mai departe.