Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în data de 10 august 2021, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG 58/2021.
Astfel, au fost depuse un număr de 93.593 cereri pentru un număr total de 1.307.297 capete animale şi o cantitate de lapte de 81.176,35 tone. (În Anexă regăsiţi situaţia cererilor depuse pe fiecare judeţ în parte). Conform legislaţiei în vigoare, după etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilităţii acestora, APIA realizează controale administrative pentru un procent de100% din cererile depuse. Cuantumul pe cap de animal se va calcula prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă. Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcţie de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga şi valoarea calculată în funcţie de cantităţile de lapte, în tone, produse şi valorificate, eligibile până la concurenţa plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Naţională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă.