Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai cunoscuţi şi performanţi fermieri din România, continuă să lanseze în spaţiul public apeluri către colegii săi de breaslă pentru înfiinţarea unui partid politic al fermierilor. În emisiunea ”Agricultura la Raport” cu Ovidiu Ghinea, acesta a susţinut că o astfel de formaţiune ar avea mari şanse de izbândă.
”Ne trebuie un partid al fermierilor. Este obligatoriu, pentru că suntem cea mai mare pătură a societăţii, cea mai de forţă, cei care producem mâncarea ţării. Suntem dezbinaţi ca niciun sector din ţara asta. (…) Eu am investiţii, am afaceri mari. Particip, dar nu vreau să mă bag (în faţă – n.r.). Dacă îl facem cu nişte oameni foarte foarte serioşi, are şanse de izbândă 101%, dar trebuie să fim cu sânge în instalaţie”, a spus Dimitrie Muscă în direct la AGRO TV.