Bani europeni pentru recoltarea strugurilor înainte de coacere. „Este o mare tâmpenie măsura asta”

Bani europeni pentru recoltarea strugurilor înainte de coacere. „Este o mare tâmpenie măsura asta”

Operaţiunea de recoltare înainte de coacere se referă la înlăturarea totală a ciorchinilor înainte ca aceştia să ajungă la maturitate, din întreaga exploataţie sau de pe o parte a acesteia, cu condiţia ca recoltarea să se realizeze pe parcele întregi

Podgorenii vrânceni pot primi o subvenţie din fonduri europene pentru suprafeţele de vie de pe care recoltează strugurii de vin cu mult timp înainte de coacere. Subvenţia este acordată de Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), care plăteşte 5.840 de lei pe hectar pentru recoltarea integrală a suprafeţelor de vie înainte de coacere, nu mai târziu de data de 21 iulie. Măsura se referă la producătorii cu suprafeţe viticole cuprinse între un hectar si 50 de hectare. Practic, exact de azi într-o lună acţiunea de cules "agurida" de pe butuci trebuie să fie gata, astfel încât oamenii să-şi primească banii. Termenul pentru solicitarea fondurilor este şi el foarte scurt, respectiv 25 iunie, iar doritorii trebuie să depună la APIA o cerere de plată şi documente din care să rezulte recolta aferentă ultimei campanii viticole.

Afla mai multe desprebani europenipodgoriestruguri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt