Toate subvenţiile APIA pe care le-au primit fermierii anul trecut, vor intra la plată şi anul acesta. Declaraţia îi aparţine directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Adrian Pintea.
Într-un interviu acordat realizatorului Ovidiu Ghinea, în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, Adrian Pintea a vorbit despre planurile agenţiei pe care o conduce în anul 2022, referindu-se în special la plăţile către fermieri.
”Pe lângă activitatea curentă de finalizare a plăţilor finale, pregătim cumva Campania 2022. Depinde şi de cum va evolua situaţia pandemică, dar îmi doresc să facem la fel ca şi în anul anterior, să facem nişte caravane de informare chiar şi pentru campania în curs. Aş face precizarea că toate formele de sprijin pe care noi le-am acordat anul anterior vor fi acordate şi anul acesta”, a subliniat şeful APIA.