A fi voluntar înseamnă a dărui fără a cere sau a aştepta ceva în schimb. Nu are legătură cu statutul social, nu are importanţă dacă eşti om de rând, elev, pensionar sau vedetă, dorinţa de a ajuta îi face pe toţi egali. De cele mai multe ori, voluntarii nici nu cunosc povestea celor pe care îi ajută. O astfel de istorie este cea a Alinei şi a lui Cătălin. Împreună cu cei doi copii ai lor, la finalul acestei săptămâni, ei vor schimba camera în care trăiesc -care e şi dormitor, şi bucătărie- cu o locuinţă cu de toate.
La 13 ani, Alina l-a cunoscut pe Cătălin şi, datorită lui, a reuşit să-şi termine studiile. S-au căsătorit la 18 ani şi au locuit cu părinţii Alinei, acolo unde a venit pe lume şi primul copil. Casa părintească nu avea însă lumină, apa curentă şi nici spaţiu suficient.
Povestea lor nu este cunoscută de cei care muncesc pe şantierul Habitat for Humanity de la Cumpăna. Voluntarii vin aici să ajute necondiţionat.
Nicolae şi Carina, copiii Alinei şi ai lui Cătălin, abia aşteaptă să aibă casa lor, camerele lor, baia lor. Sunt mai fericiţi şi mai nerăbdători decât părinţii. Cătălin lucrează în construcţii şi, de când a început şantierul, este primul care vine şi ultimul care pleacă. Ştie că locuinţa construită de Habitat for Humanity România este singura lui speranţă la un viitor mai bun.
Voluntarii intenţionează ca, până la finalul săptămânii, să termine 12 case pentru 12 familii vulnerabile, pe care au început să le ridice luni.
