Este alertă de virus pe Instagram! Unii utilizatori ai reţelei sociale au început să primească mesaje, de pe conturi false, care simulează un serviciu de asigurare a drepturilor de autor. În mesajul pe care îl primesc, utilizatorii sunt informaţi că au încălcat anumite reguli a drepturilor de autor şi că, pot contesta acest lucru, doar accesând un formular. Atenţie insă! Acest lucru poate fi făcut doar în 24 de ore, dacă nu, contul acestora va fi închis. Experţii în securitate cibernetică spun că mesajele sunt false şi că nu fac altceva decât să fure datele personale. Aceştia le recomanda utilizatorilor să nu acceseze astfel de linkuri şi să raporteze imediat conturile false care trimit mesajele.