Un gest cât de mic poate salva planeta. Este lecţia pe care o învăţăm de la copii şi pe care o auzim tot mai des, pentru că mările, oceanele sau pădurile au fost invadate de plastic şi tot felul de materiale poluante. Deşi sunt mici şi par inofensive, la fel de periculoase sunt şi bateriile, nelipsite din orice casă. Cum evităm poluarea? Specialiştii ne îndeamnă să le ducem în centre de reciclare, unde putem primi chiar şi altele noi la schimb.
În lanterne, telefoane, telecomenzi, mouse-uri şi multe alte aparate, toată lumea are acasă cel puţin o baterie. Pe cât de mică e, pe atât de periculoasă este. O baterie aruncată la coşul de gunoi sau la întâmplare înseamnă 500 de metri cubi de apă poluaţi pe o perioadă de 30 de ani.
Sunt însă şi români care au grijă să nu le arunce. De câţiva ani, pe 9 septembrie se sărbătoreşte Ziua Europeană a Reciclării Bateriilor. Data coincide cu ziua de naştere a lui Luigi Galvani, promotorul apariţiei bateriilor.