Cu toţii am suspectat cel puţin o dată că smartphone-ul nostru ne ascultă în secret conversaţiile. O suspiciune întărită de experienţa comună de a vedea apariţia unor anunţuri – pe reţelele de socializare sau în altă parte – legate de un subiect despre care vorbisem recent cu alte persoane.
Numai că până astăzi, toate cercetările în această direcţie au dat rezultate negative şi nu a fost găsită nicio confirmare a temerilor noastre. De exemplu, un studiu din 2018 realizat de Universitatea Northeastern a analizat cele mai populare 18.000 de aplicaţii de pe smartphone-urile Android şi nu a găsit nicio dovadă că aceste aplicaţii ar fi activat microfonul în secret, scrie La Repubblica, citată de Rador Radio România.
Şi atunci cum se explică, de exemplu acele anunţuri despre o nouă pereche de ochelari de soare care au apărut imediat după ce am discutat despre acest subiect în timpul cinei cu prietenii? Au existat mereu două explicaţii posibile: în primul rând, dacă vorbim cu cineva despre ochelari de soare, este pentru că acel subiect ne interesează şi, prin urmare, este probabil ca în aceeaşi perioadă să fi făcut cercetări pe această temă, să fi observat cu atenţie vreo reclamă sau să fi vizitat o pagină web dedicată.
Altă explicaţie ar fi că atunci când suntem siguri că nu am căutat sau văzut nimic, este posibil ca smartphone-ul să nu aibă nevoie să ne asculte pentru a alege reclamele pe care să ni le arate. Sistemele de inteligenţă artificială folosite pentru a analiza datele pe care le diseminăm online ar putea găsi o cantitate atât de mare de informaţii încât să poată ghici singure subiectul care ne-a interesat în acea perioada.
Acum, însă, situaţia s-a schimbat şi pentru prima dată există dovada că unele companii de marketing fac reclamă la software-uri care au funcţia de a ne asculta conversaţiile. Dezvăluirea a fost făcută de ziarul 404 Media, care a identificat o pagină web (ştersă ulterior) a companiei Cox Media Group (CMG) care promova serviciul ”Active Listening” cu următoarele cuvinte: ”Ce ar însemna pentru afacerea ta dacă ai putea depista potenţiali clienţi care vorbesc despre nevoile lor în conversaţiile de zi cu zi? Nu, acesta nu este un episod din Black Mirror, ci ”date vocale”. Iar CMG are capacitatea de a le folosi în avantajul afacerii dumneavoastră”.
Departamentul de marketing teritorial al CMG (numit Soluţii Locale) susţine că poate asculta conversaţiile persoanelor prin intermediul smartphone-urilor, a televizorelor smart, identificând consumatorii în timp real pe baza cuvintelor lor.
Nu este clar dacă ceea ce a promovat CMG a fost folosit şi a dat rezultate, însă exemplele enumerate pe pagina web oferă o idee despre cum ar funcţiona acest lucru. Să presupunem că eşti un dealer de maşini într-un cartier din Milano.
Achiziţionând serviciul CMG Local Solutions, poţi decide să analizezi datele persoanelor aflate pe o rază de 5 sau 10 kilometri de magazinul tău. Dacă oamenii care sunt ascultaţi fac declaraţii de genul: ”Poate că trebuie să schimbăm maşina”, vor primi imediat un anunţ conţinând datele dealerului (adică ale afacerii dvs) pe Google, YouTube, Bing şi alte reţele (tot conform celor scrise pe site-ul CMG).
Cu toate acestea, continuă să fie multe aspecte neclare: în primul rând, nu există ştiri certe despre companiile care folosesc acest serviciu, astfel încât nu putem şti cât de mult adevăr există în ceea ce se promovează. În al doilea rând, nu este clar cum funcţionează exact ”ascultarea activă” şi cum colectează datele: printr-o parte terţă integrată în aplicaţiile pe care le descarcăm sau prin alte modalitaţi. În plus, utilizatorii de iPhone sunt notificaţi de fiecare dată când o aplicaţie accesează microfonul.
Dar este legal ca discuţiile noastre private să fie ascultate? Site-ul CMG răspunde la această întrebare legitimă: ”Da, este complet legal ca telefoanele şi alte dispozitive să te asculte. Acest lucru se datorează faptului că, de obicei, consumatorii îşi dau consimţământul atunci când acceptă termenii şi condiţiile software-ului sau pe cele ale aplicaţiilor pe care le descarcă”.
Prin urmare, CMG ar profita de acest lucru. Cu toate acestea, rămâne să înţelegem un lucru, poate cel mai important: excluzând firmele de marketing care dezvoltă acest tip de sistem, care sunt principalele aplicaţii care le folosesc (presupunând că există)?
Printre companiile pe care CMG le enumeră ca fiind partenerii săi se numără Amazon, Microsoft şi Google. Contactat de 404 Media, Microsoft nu a răspuns, Amazon a explicat că ”produsul descris nu va fi utilizat pe dispozitivele Echo, deoarece nu distribuim înregistrările vocale către terţi”, în timp ce Google a declarat că ”de ani de zile, Android împiedică aplicaţiile să colecteze date audio atunci când nu sunt utilizate în mod activ”.
În concluzie: certitudinile sunt puţine şi mai trebuie clarificate câteva aspecte. Cu toate acestea, suspiciunea noastră, a tuturor, legată de faptul că suntem ascultaţi de smartphone, a devenit şi mai puternică.